Proiectul „Registrul Verde Electronic pentru Parcul Circului” – o inițiativă inovativă pentru protejarea spațiilor verzi din București
- Proiectul „Registrul Verde Electronic pentru Parcul Circului”, dezvoltat de Fundația WorldSkills România, reprezintă un pas semnificativ în aplicarea tehnologiilor inteligente pentru inventarierea, gestionarea și monitorizarea spațiilor verzi din București.
- Scopul acestui proiect inovativ are ca scop generarea unui exemplu de bună practică pentru gestionarea spațiilor verzi din București prin utilizarea Registrului Verde Electronic, aducând la un loc reprezentanți ai comunității locale, ai comunității profesionale și ai mediului educațional sub coordonarea WorldSkills.
- Pe data de 9 noiembrie 2024, a avut loc o acțiune de cartare a arborilor din Parcul Circul de Stat din București, în cadrul căreia s-au adunat informații despre +300 de arbori, cu ajutorul comunității locale și al voluntarilor.
- Pe data de 15 și 27 noiembrie 2024, au avut loc webinare la care au participat peste 4500 de profesori și elevi, în cadrul cărora participanții au descoperit aplicația Registrului Verde Electronic și au înțeles impactul acesteia asupra gestionării spațiilor verzi din București.
- În cadrul proiectului au fost dezvoltate resurse educaționale noi ce vor fi integrate în programul WorldSkills România ”Educație despre Biodiversitate în Spații Urbane”, implementat la clasă, dar și materiale video prin care specialiștii explică ce reprezintă instrumentul smart, prezentând un ghid de folosire a aplicației, ce au scopul de a veni în ajutorul autorităților locale pentru gestiona mai ușor spațiile verzi din România.
- Acesta este realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București, prin parteneriatul cu Primăria Municipiului București.
Proiectul „Registrul Verde Electronic pentru Parcul Circului” dezvoltat de Fundația WorldSkills România marchează un pas important în utilizarea tehnologiei inteligente pentru inventarierea, gestionarea și monitorizarea spațiilor verzi din București. Scopul acestui proiect inovativ are ca scop generarea unui exemplu de bună practică pentru gestionarea spațiilor verzi din București prin utilizarea Registrului Verde Electronic și aduce împreună reprezentanți ai comunității locale, ai comunității profesionale și ai mediului educațional sub coordonarea WorldSkills.
Implementat în perioada octombrie – decembrie 2024 proiectul a urmărit crearea contextului în care să fie realizat Registrul Verde pilot pentru Parcul Circul de Stat din București, pentru a ilustra modul în care se dezvoltă și se utilizează astfel de instrumente smart. Totodată, unul dintre obiectivele acestuia a fost introducerea în programul WorldSkills România “Educație despre Biodiversitate în Spații Urbane” a mai multor resurse educaționale pe tema Registrului Verde, dar și pentru a dezvolta materiale video pentru autoritățile locale în vederea utilizării platformei.
Proiectul facilitează implicarea școlilor și liceelor, alături de experți în înverzire urbană și autorități locale, în extinderea (design, execuție, mentenanță) spațiilor verzi din zonele urbane, aspect ce nu este o simplă necesitate, cât mai ales o oportunitate de a crea medii urbane durabile și de a le oferi elevilor șansa de a lua parte la activități practice, specifice pregătirii lor, ce vor contribui la un viitor mai durabil.
Implicând voluntari, specialiști din domeniul peisagisticii, elevi și profesori, prin oportunitatea oferită de PMB, WorldSkills România își propune crearea unui model pentru implementarea acestui instrument (Registrul Verde Electronic), fără de care nu putem discuta de orașe sustenabile în România.
Evenimentul de cartare a arborilor – un pas semnificativ pentru București
Pe data de 9 noiembrie a avut loc un eveniment dedicat cartării arborilor din Parcul Circului, organizat de Fundația WorldSkills România și Asociația Peisagiștilor din România – Filiala Teritorială București-Ilfov, în colaborare cu Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei. La această acțiune au participat membri ai comunității locale, alături de voluntari, participanții colectând date despre +300 de arbori și contribuind astfel la actualizarea și completarea Registrului Verde Electronic. Evenimentul a fost o oportunitate de a învăța despre utilizarea instrumentelor smart pentru gestionarea spațiilor verzi și a oferit participanților ocazia de a contribui activ la realizarea unei hărți detaliate a arborilor din capitală, care va putea fi preluată și de alte orașe din România.
Fundația WorldSkills România este preocupată permanent să îmbogățească programele WorldSkills cu studii de caz și cu resurse educaționale noi și atractive, realizând acest lucru prin sinergii cu multipli parteneri din diferite arii: administrația publică, mediul academic, mediul privat, ONG-uri & asociații de profil, școli și societatea civilă.
Programul WorldSkills România “Educație despre biodiversitate în spații urbane” are ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare privind biodiversitatea din mediul urban în rândul elevilor, al profesorilor și al comunității, precum și de a dezvolta abilitățile necesare pentru protejarea și stimularea biodiversității în zonele urbane. În anul școlar 2024-2025, programul WorldSkills România “Educație despre biodiversitate în spații urbane” va fi implementat de 419 profesori din 303 școli (30 județe). De program vor beneficia aproximativ 19500 elevi. Educația în domeniul biodiversității răspunde recomandărilor de formare la nivel european, conform Pactului verde european.
În cadrul programului, pe 15 și 27 noiembrie au avut loc două webinare dedicate profesorilor și elevilor, unde participanții au descoperit aplicația Registrului Verde Electronic și au înțeles impactul acesteia asupra gestionării spațiilor verzi din București. La întâlnirile online au participat peste 4500 de profesori și elevi din întreaga țară, care au descoperit cum este realizată această inventariere de către profesioniștii din domeniu, folosind un instrument digital precum Registrul Verde Electronic. Webinarele au fost cu atât mai interesante pentru elevi deoarece în cadrul programului la clasă aceștia vor inventaria elementele de floră și faună din comunitatea lor, folosind un set de fișe de lucru.
Resurse pentru autoritățile locale
Mai mult, în cadrul proiectului „Registrul Verde Electronic pentru Parcul Circului” s-au realizat mai multe materiale video prin care specialiștii explică ce reprezintă instrumentul smart, prezentând un ghid de folosire a aplicației. Aceste videoclipuri oferă exemple practice, precum monitorizarea arborilor, repararea echipamentelor din parcuri și planificarea noilor spații verzi, dar și utilizarea editorului de câmpuri de date și utilizarea statisticilor și rapoartelor în cadrul Registrului Verde Electronic. Aceste materiale au scopul de a veni în ajutorul autorităților locale pentru gestiona mai ușor spațiile verzi din România.
Proiectul „Registrul Verde Electronic pentru Parcul Circului” este dezvoltat de Fundația WorldSkills România și realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București, prin parteneriat cu Primăria Municipiului București.