Platforma Europeană pentru Înverzire Urbană

 

 

Alături de parteneri din Danemarca, Olanda, Finlanda, Spania și Cehia, din Platforma Europeană pentru Înverzire Urbană (EPLUG – European Platform of Urban Greening) fac parte și Fundația WorldSkills România, Liceul Tehnologic Cezar Nicolau din Brănești, Ilfov, precum și Asociația Peisagiștilor din România, Filiala teritorială București-Ilfov (AsoP).

 

Îmbogățim cunoștințele și dezvoltăm abilitățile profesioniștilor din domeniul înverzirii urbane

Platforma Europeană pentru Înverzire Urbană își propune să îmbogățească cunoștințele și să dezvolte abilitățile necesare profesioniștilor în abordarea problematicii biodiversității urbane, bunăstării și adaptării la climă în spațiul urban, precum și să lărgească expertiza acestora din acest domeniu, la nivel European. Instituțiile de învățământ din țările menționate lucrează alături de companii și de instituții de stat pentru a corela oferta educațională cu nevoile din domeniul înverzirii urbane.

 

De la îmbunătățirea calității aerului la fațade verzi

Provocările, expertiza și zonele climatice diferă de la o regiune la alta. Unindu-și forțele și împărtășind bunele practici, parteneri din diverse regiuni pot învăța unii de la ceilalți soluții din domeniul înverzirii urbane. Gândiți-vă, de exemplu, la grădinile de pe terasele clădirilor și la fațadele verzi, la cum diverși copaci și arbuști pot curăța aerul poluat al orașului, la parcuri și grădini urbane de legume și la soluții verzi pentru perioadele cu precipitații abundente și pentru perioadele lungi de secetă.

 

O selecție a principalelor rezultate

  • 6 centre de excelență în formarea profesională în domeniul înverzirii urbane, la nivel european
  • Curriculum relevant, inovator și atractiv privind biodiversitatea, adaptarea la climă și bunăstarea în mediul de viață urban, verde
  • Program de formare în domeniul înverzirii urbane, pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice și profesioniștilor din domeniul VET
  • Un centru educațional și de experimentare în amenajările urbane verzi pe verticală
  • Metode de învățare virtuale și mixte pentru elevi și angajați din companii de profil
  • Schimb de elevi, profesori, angajați și la nivel de angajatori

 

Despre parteneriat

Fundația WorldSkills România promovează excelența în meserii și aduce împreună partenerii din mediul de afaceri, din instituții ale administrației publice locale și centrale, din organizații naționale și internaționale, precum și din instituțiile de învățământ pentru a asigura implementarea standardelor mondiale de formare profesională. Worldskills România este una dintre cele 30 de țări reunite în cadrul WorldSkills Europe pentru a oferi oportunități variate prin care tinerii să își descopere aptitudinile, înclinațiile, pasiunile și să își dezvolte abilități, atitudini și cunoștințe, astfel încât, prin activitatea lor profesională, să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune.

Liceul Tehnologic “Cezar Nicolau” oferă profiluri educaționale care răspund nevoilor variate din mai multe domenii, între care se numără cel economic, agricol, electric sau comercial. Înființat inițial, în 1952, ca școală de contabilitate care oferă cursuri de scurtă durată pentru piața financiar-contabilă din zonă, acesta a fost transformat în liceu agricol în 1962. Liceul s-a dezvoltat de-a lungul timpului în diverse direcții, dezvoltând permanent o ofertă educațională competitivă, adaptată la cerințele specifice pentru piața muncii din România și din Europa.

Asociația Peisagiștilor din România, Filiala teritorială București-Ilfov (AsoP București) a fost înființată în 2009, la București, ca parte a asociației profesionale naționale. Organizația sprijină exercitarea profesiei de peisagist contribuind la reglementarea și promovarea acesteia atât la nivel național cât și internațional. De asemenea, organizația participă la dezvoltarea domeniului peisagistic și la conștientizarea publicului larg cu privire la problematicile referitoare la peisaj și mediul înconjurător, deopotrivă natural și antropic. Totodată, ca reprezentant al organizației profesionale europene, International Federation of Landscape Architects, European Region, asociația acționează, împreună cu asociația mamă și celelalte filiale, pentru dezvoltarea unui cadru de viață durabil precum și pentru protejarea și conservarea patrimoniului istoric, cultural și natural.

Din celelalte țări fac parte din proiect organizații din domeniul educației, companii de profil și instituții sau ONG-uri din domeniul formării profesionale și înverzirii urbane. Partenerul umbrelă este ELCA – European Landscape Contractors Association for green professionals.

Mai multe informații despre realizările partenerilor EPLUG pot fi găsite pe site-ul platformei: https://platformurbangreening.eu/

                 

Erasmus +

Cu o durată de 4 ani, proiectul este finanțat prin programul european Erasmus+. Platforma Europeană pentru Înverzire Urbană este una dintre cele șapte platforme europene ale centrelor de excelență în formarea profesională, selectate de Uniunea Europeană în 2020. În total au fost 55 de cereri depuse, incluzând peste 1.300 de parteneri din cele 27 de state membre ale UE și din 25 de țări din afara UE.

 

Copyright © 2020 Worldskills Romania. All rights reserved. Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Politica de cookies

Thanks to QuestionPro's generosity, we now have survey software that powers our data intelligence.