Scopul proiectului:
Proiectul are ca scop generarea unui exemplu de bună practică pentru gestionarea spațiilor verzi din București prin utilizarea Registrului Verde Electronic și aduce la un loc reprezentanți ai comunității locale, ai comunității profesionale și ai mediului educațional sub coordonarea WorldSkills.
Calitatea spațiilor verzi joacă un rol esențial în acest sens și depinde de modul în care ele sunt gestionate. Însă gestionarea nu poate fi realizată în mod adecvat în lipsa unor planuri de gestionare. Iar planurile de gestionare nu pot fi dezvoltate fără informațiile înglobate de Registrul Verde.
Din acest motiv, proiectul pune accent pe a crea un model de bună practică împreună cu comunitatea locală, model care poate fi preluat și implementat ulterior de către orice primărie/comunitate din țară. Astfel, Registru Verde pentru Parcul Circului devine, în fapt, Registru Verde pentru România.
Nevoia identificată:
Legea nr. 24/2007 obligă toate cele 3282 de unități administrativ-teritoriale din România să își realizeze Registre Verzi. Lipsa Registrului Verde, acest instrument esențial, duce la degradarea spațiilor verzi. Starea de degradare a parcurilor istorice, pierderea unui efectiv mare de arbori și accidentele pe care le suferă tot mai des utilizatorii spațiilor verzi ca urmare a deteriorării componentelor vegetale sau construite sunt exemple ce ilustrează realitatea generată de lipsa Registrelor Verzi.
Prin proiect facilităm implicarea școlilor si liceelor, alături de experți în înverzire urbană și autorități locale, în extinderea (design, execuție, mentenanță) spațiilor verzi din zonele urbane, aspect ce nu este o simplă necesitate, cât mai ales o oportunitate de a crea medii urbane durabile și de a le oferi elevilor șansa de a lua parte la activități practice, specifice pregătirii lor, ce vor contribui la un viitor mai durabil.
Descrierea proiectului:
Acest demers generează un exemplu de bună practică pentru gestionarea spațiilor verzi din București, putând fi scalat la nivel național, coagulând reprezentanți ai comunității locale, ai comunității profesionale și ai mediului educațional sub coordonarea WorldSkills. Proiectul gravitează în jurul Parcului Circul de Stat din București.
Valența parcului imprimă un maxim de complexitate pentru activitatea de inventariere, gestionare și monitorizare asistată de Registrul Verde. Implementarea proiectului are în vedere și dezvoltarea de competențe în cadrul comunității pentru planificarea și gestionarea participativă și durabilă a spațiilor verzi publice, dar și pentru protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural.
Cea de-a doua dimensiune a proiectului, cea educațională, vizează crearea de resurse educaționale în format video, pe tema Registrului Verde și a importanței inventarierii biodiversității urbane. Aceste resurse vor fi integrate în pachetul educațional al programului Educație despre Biodiversitate în Spații Urbane, prin sinergiile cu programele deja implementate de Fundația WorldSkills România.
Beneficiile proiectului:
Rezultatele proiectului:
Proiectul „Registrul Verde Electronic pentru Parcul Circului” este dezvoltat de Fundația WorldSkills România și realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București, prin parteneriat cu Primăria Municipiului București.
Accesati aici gratuit aplicația Registru Verde Electronic (Parcul Circului)
Copyright © 2020 Worldskills Romania. All rights reserved. Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Politica de cookies
Thanks to QuestionPro's generosity, we now have survey software that powers our data intelligence.