Competiția WorldSkills de 𝐖𝐞𝐛 𝐃𝐞𝐯𝐞𝐥𝐨𝐩𝐦𝐞𝐧𝐭, la a II-a ediție în România
Ne bucurăm să anunțăm cea de-a doua competiție WorldSkills din calendarul anului 2024: Competiția WorldSkills de 𝐖𝐞𝐛 𝐃𝐞𝐯𝐞𝐥𝐨𝐩𝐦𝐞𝐧𝐭, destinată tuturor elevilor de liceu care sunt pasionați de informatică!
Competiția este recunoscută de Ministerul Educației din România și se găsește în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare – 2024 (nr. 24750/29.01.2024). Detalii la: link calendar.
Competiția se va desfășura în două etape:
- Etapa online, derulată pe 29 martie 2024, interval orar 09:00-13:15;
- Etapa față în față, derulată pe 30 mai, în București, fiind găzduită de Colegiul Ucecom “Spiru Haret” -Școală acreditată Erasmus. La această etapă vor participa elevii care se clasează pe primele zece locuri în cadrul etapei online.
Organizată după standarde internaționale, Competiția WorldSkills de Web Development reprezintă o oportunitate educațională pentru elevii de liceu care doresc să își urmeze pasiunea pentru industria tehnologiei web și să își demonstreze talentul, cunoștințele și creativitatea.
Primii 3 clasați la competiția față în față din luna mai 2024 intră în Lotul Național de Web Development al României și beneficiază de pregătire intensivă în vederea participării la Olimpiadele de Meserii Internaționale (WorldSkills Lyon, Franța – septembrie 2024) și Europene (EuroSkills Herning, Danemarca – septembrie 2025). Toate costurile sunt acoperite de organizatori.
Înscrierea și participarea la competiție sunt gratuite.
Competiția este bazată pe probe exclusiv practice și se adresează elevilor liceeni din clasele IX-XI, profilul mate-info.
Așteptăm toți elevii interesați să se înscrie până pe 4 martie 2024, 23:59, printr-un click chiar aici: https://bit.ly/inscrieri-wdo-2024!
Mai multe detalii despre desfășurarea competiției, beneficii competitori și profesori coordonatori, subiecte model, criterii regăsiți în apelul național de înscriere pe care-l puteți descărca aici.
𝑃𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑒𝑙𝑒, 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑊𝑜𝑟𝑙𝑑𝑆𝑘𝑖𝑙𝑙𝑠 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑢 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛𝑢𝑙 𝑀𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐸𝑑𝑢𝑐𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 (𝑝𝑟𝑜𝑡𝑜𝑐𝑜𝑙 𝑛𝑟. 15310/25.10.2021), 𝐶𝑁𝐷𝐼𝑃𝑇, 𝑖𝑛𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑎𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑠̦𝑐𝑜𝑙𝑎𝑟𝑒, 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢 𝑠𝑢𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖. 𝐼̂𝑛𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑖𝑝𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡̦𝑖𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑔𝑟𝑎𝑡𝑢𝑖𝑡𝑒.
Activitatea WorldSkills România este susținută de The KPI Institute, Biodigy, Life Management Science Labs, Aegenda & Lerero.